Fundaţia „Justin Pârvu”, Petru Vodă - Centrul rezidenţial pentru copii

15/02/2016 ONG-uri

Istoric Din dorinţa de a oferi un sprijin moral şi material unor persoane aflate în situaţii deosebite din pricina sărăciei, am reuşit în anul 2000, prin mila şi ajutorul lui Dumnezeu să dăm în folosinţă un aşezământ pentru 25 de copii. Copii pe care i-am luat în grijă sunt aflaţi în nevoi materiale deosebite, lipsiţi de cele mai elementare mijloace de acces la educaţie.

Centrul nostru este deservit doar de maici, toate cu studii superioare de specialitate prevăzute de legile în vigoare. Ca număr sunt 10 maici, la care se adaugă un medic de familie, un medic stomatolog, o asistentă medicală, toate fiind maici din cadrul mănăstirii

Denumire serviciu: INTERNAT ŞCOLAR - CENTRUL SOCIAL PENTRU COPII  „ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI”

Descriere activitate: Centru social în regim de internat şcolar în parteneriat cu  Şcoală Gimnazială „Iusitin Pârvu”, loc. Petru Vodă în care se oferă îngrijire personală, educare, consiliere psihosocială şi spirituală, socializare şi activităţi culturale, găzduire, masă caldă, consiliere şcolară şi suport pt copii proveniţi din familii aflate în situaţie de risc social .

Angajaţi (2016): 0, Voluntari (2016): 10;

Parteneri: Primăria Poiana Teiului, Şcoala generală Justin Pârvu, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Inspectoratul Şcolar Neamţ, Arhiepiscopia Iaşilor

Număr beneficiari: 20 copii; Buget 2016: 150.000 lei;

Acreditare furnizor: seria AF/nr. 1098 /2014

Adresă: Loc. Petru Voda, Com Poiana Teiului, Jud. Neamţ, Tel. 0233 896 105, secretariat.paltin@gmail.com, http://www.paltin-petruvoda.ro/

Responsabil: Monahia Mariami Paulon, tel. 0748913272; Monahia Parascheva Cofler, tel. 0757 419668